Editura ADENIUM – Proiectul “Cartea SHARE”

Coordonator: jurnalistul şi autorul Cezar Elisei

 

S-a lansat  proiectul social-cultural “Cartea Share”.

 

    Editura ADENIUM a lansat proiectul “Cartea SHARE”. Proiectul se desfăşoară la nivel naţional şi se adresează persoanelor care doresc să îşi publice scrierile, dar care sunt lipsite de resursele necesare acestui demers. Talentul reprezintă criteriul principal de selecţie al lucrărilor ce urmează a fi publicate. Editura ADENIUM este cea care şi-a asumat sarcina de a însoţi noul autor pe întreg parcursul editorial: sprijinirea şi asistarea în editarea textului, lansarea cărţii. Coordonatorul Colecţiei Cartea SHARE este jurnalistul şi autorul cărţii “Calea mea. Dietă creştină şi alimentaţie naturală”, Cezar Elisei.

   Cărţile Colecţiei Cartea SHARE se vor bucura de o grafică de excepţie pentru a fi accesibile atât copiilor, tinerilor, cât şi vârstnicilor. Ele vor pătrunde în casele a căror locuitori au fost şi sunt privaţi de accesul la cunoaştere şi vor reprezenta exemple de reuşită şi de atingere a propriilor vise. Prin mobilizare şi informare se doreşte aducerea educaţiei în acele medii lipsite de posibilităţi de instruire. Cărţile vor fi distribuite bibliotecilor şcolare,  instituţiilor şi organizaţiilor nonguvernamentale cu profil social.

PARTENERI:

  1. Asociaţia Casa Share: Inspiraţia acestui proiect a reprezentat-o exemplul fondatorului proiectului Casa SHARE, Bogdan Tănasă. Impresionat de situaţia critică în care se găsesc multe familii româneşti, Bogdan Tănasă a decis să ia atitudine, să facă ceva pentru a ajuta. Proiectul Casa SHARE al Asociaţiei Casa SHARE a debutat cu sprijinirea unei familii nevoiaşe. Bogdan Tănasă a reuşit o mobilizare impresionantă a doritorilor de a face ceva şi pentru alţii. Prin folosirea facebook-ului, ca liant de comunicare şi informare, a reuşit să construiască o casă pentru acea familie aflată în dificultate. Iniţiativa sa a fost multiplicată, în prezent ajungându-se la 16 case construite. Mai mult, Bogdan Tănasă a ajutat şi copii acestor familii să aibă un trai decent, să aibă acces la educaţie. O parte dintre cei ajutaţi s-au implicat în acţiunile următoare ale Asociaţiei, punând umărul la sprijinirea de noi familii. În seara lansării proiectului, Bogdan Tănasă afirma că “Mereu cel ajutat va ajuta la rândul său. Nu este un citat cules din filele unei cărţi, ci din pura realitate, din exemplele pe care le-a văzut la oamenii cu care a lucrat. De asemeni, este convins că doar educaţia poate schimba comportamente şi mentalităţi.
  2. Fundaţia World Vision(Biroul zonal Iaşi şi Vaslui): Asociaţia are o vastă experienţă în desfăşurarea de proiecte adresate persoanelor din mediile defavorizate ale Moldovei.
  3. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi protecţia Copilului Iaşi
  4. Partener principal media: revista de politică şi cultură TIMPUL.

    

  Primul volum al Colecţiei Cartea SHARE se numeşte „Şi tu poţi fi Bogdan! Cartea Casei SHARE” şi se află în curs de editare.

  Schimbarea mentalităţilor este dificilă şi necesită timp, dar categoric, pasivitatea nu este răspunsul.

 

Vă mulţumesc pentru citirea articolului!

Articol editat de:
  Brînduşa Argint 
briargint@gmail.com 

2694total visits,1visits today

8 thoughts on “Editura ADENIUM – Proiectul “Cartea SHARE” Coordonator: jurnalistul şi autorul Cezar Elisei”

  1. Thank you for sharing great products and a wonderful post about them. I would love to try some of these. Love all your beautiful photography. Happy Weekend! xx. Gina

  2. Good day! I could have sworn I’ve visited this blog before but after
    browsing through some of the posts I realized it’s new to me.
    Anyways, I’m certainly pleased I came across it and I’ll be bookmarking
    it and checking back often!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *