Ismail Kadare(n. 1936) este unul dintre cei mai renumiți scriitori albanezi. A scris poezie, nuvele, romane, eseuri, scrieri de memorialistică. Activitatea sa a fost recompensată cu premii literare(Prix Mondial Cino Del Duca – 1992, Man Booker International Prize – 2005, Jerusalem Prize – 2015), distincţii sociale(Legiunea de Onoare, grad de Comandor, distincţie acordată de statul francez) şi nominalizări la premiul Nobel pentru literatură.

 “Păpușa este un roman autobiografic. Este o evocare a imaginii mamei,  a casei părinteşti, a familiei tradiţionale, a societăţii albaneze în timpul perioadei comuniste şi în perioada imediat următoare.

 Păpușa este un roman cu o mare forță evocatoare. Kadare ne povestește diferite momente din viața sa, momente ce sunt emblematice atât pentru sine, cât și pentru soacietatea albaneză. Tonul întregului roman este nostalgic, un ton menținut cu înverșunarea celui ce crede că a captura amintirile în temnița cuvintelor garantează aducerea acestora la viață, cu toată emoția, magia și misterul pe care le emanau în copilărie și tinerețe. Sunt prezentate acele momente care au fost încărcate de semnificație pentru povestitor. Și după cum ne arată, într-o manieră evidentă sau subtilă, imaginea mamei patronează întregul spectacol regizat pe scena memoriei. Întreaga relatare este cu atât mai frumoasă, cu cât păpușa – mama, apare ca un personaj timid, ezitant, vulnerabil, uneori șters, copilăros,  nesigur,  alteori lipsit de înțelegere și de cele mai multe ori, retras.   Fie că e privită prin ochi de copil, fie că e văzută prin ochiul adultului, mama îşi păstrează misterul, generând o surprindere permanentă şi o întreagă pleiadă de sentimente contradictorii. Dar încercarea de a o descifra se izbește de un veșnic ermetism. Singura certitudine, însă rămâne dragostea pentru copilul ei.

“Dragostea ei era vădită de la o poștă”.

   Kadare îşi prezintă mama în zorii mariajului său asediată de tradiţiile şi ritualurile bătrânilor. Ulterior, ea devine apărătoarea și reprezentanta  acestora, tradiția fiind percepută și transmisă ca măsura corectă a tuturor lucrurilor. La final, imaginea mamei, așa cum apare din negurile amintirii, aduce în prim plan un destin lipsit de grandoare, excepționalitate sau miraculos. Măsura spectaculosului este dată de ochiul întrebător al copilului, de revolta adolescentului și de indignarea tânărului noilor timpuri:

În mod cu totul surprinzător, ca niciodată, la un moment dat am simțit adierea iubirii ei. Aveam cinsprezece ani și nu-mi trecuse vreodată prin cap că adierea aceea putea fi atât de năucitoare. Și, împreună cu ea, mi s-au îngrămădit în minte, cu o claritate de cristal, stări pe care le-am avut întâmplător și pe care logica mea le respinsese. Aveau legătură cu naivitatea ei nejustificată și cu adolescența ei întârziată, care n-o lăsau să vadă o mulțime de lucruri sau o făceau să le vadă complet deformat.

    Romanul este o recunoaștere a aparteneței, a legăturilor indestructibile cu cei din același neam. Ritualurile și tradițiile își conservă forța și trăinicia în lupta cu timpul prin simbolistica pe care o au în plan social, fiecare rit conferindu-i celui ce îl realizează un anumit statut sau o reconfirmare a acestuia. Un astfel de exemplu este casa părintească. De ea sunt legate mai multe obiceiuri ce au ca scop consolidarea autorității vârstnicilor – repararea casei de către tată îi recertifică acestuia rolul de  cap al familiei, decizia bunicii de a nu mai ieși din casă aduce cu sine o creștere a prestigiului acesteia.

    Invitația lui Ismail Kadare de a-i cunoaște trecutul, rădăcinile și devenirea este o fascinantă incursiune în universul albanez al ultimului secol.

 

Editura: HUMANITAS
An apariţie: 2018
Gen: roman autobiografic

 

Vă mulțumesc pentru citirea articolului.

 

Recenzie realizată de:
   Brîndușa Argint
 briargint@gmail.com 

 

1098total visits,1visits today

2 thoughts on “Ismail Kadare – “Păpuşa” – recenzie”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *